 |
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|||||||
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
| Opera poetica | |
|
Imediat dupa moartea Iuliei, in paginile periodicului Revista Noua, al carui director era B.P. Hasdeu, au fost publicate cateva din poeziile sale. Un numar al Revistei Noi a fost expediat de catre savant colegului si amicului parizian, Michel Bréal, care se grabea sa-i raspunda, confirmandu-i primirea revistei si faptul ca proiectul de a publica operele tinerei la Paris a fost primit cu mare simpatie, demersurile in acest scop continuand. Casele de editura Hachette si Socec au gazduit in cursul anului 1889 aparitia celor trei volume din colectia Œuvres posthumes de Iulia B.P. Hasdeu. Primul tom, cuprinzand poezii, a aparut in martie, 1889, sub titlul dorit de poeta, Bourgeons d'Avril. incantat de lectura lui, Michel Bréal scria in acel an, la 20 aprilie: "fiindca a iubit atat de mult Franta, ea merita ca noi sa-i pastram totdeauna numele in onoare si dragoste". Dupa cuvantul inainte semnat de B.P. Hasdeu, cititorii erau introdusi in universul poetic al Iuliei de contele Angelo de Gubernatis, filolog italian, apropiat al tatalui ei. Pe baza unei biografii expediate de savantul roman spre finele anului 1888, acesta a tinut o conferinta la Cercul Filologic din Florenta, in seara zilei de 18 februarie, a anului urmator. intr-o scrisoare transmisa la 15 ianuarie, Angelo de Gubernatis anunta lui Hasdeu data conferintei "despre iubita lui fiica", ce va fi inserata ulterior in Revue Internationale [Revista Internationala]. Pe 13 martie 1889 revista aparea si, o zi mai tarziu, de Gubernatis o expedia prietenului sau din Romania. Un auditoriu numeros a umplut sala cu prilejul conferintei contelui. Presedintele Cercului Filologic, marchizul Matteo Ricci, eminent elenist, traducator al lui Herodot, a citit cu acea ocazie scrisoarea lui B.P. Hasdeu. Volumul a fost primit cu interes de cunoscutii savantului si chiar ai poetei. La 9 aprilie, Emile Boutroux confirma la randu-i sosirea cartii. Profesorul de limba greaca al Iuliei, Maurice Albert, il asigura pe B.P. Hasdeu, la 10 iulie, de primirea celui de-al doilea volum al poetei, intitulat Chevalerie. La 1 decembrie 1889, un alt profesor, Charles Lavigne, scria savantului ca a primit cel de-al treiea volum care, de aceasta data, continea proza si schite dramatice. Maestrul tinerei isi insusea putin din meritul de a fi lucrat cu o asemenea eleva: "exista un pic de paternitate in inima unui profesor care a vazut crescand un copil de elita si care a fondat pe un spirit superior sperante deja in parte realizate". "Am vazut crescand copilul pe care-l plangeti", scria cu doua luni mai devreme profesorul Lavigne, "am contribuit putin la formarea spiritului sau si stiu mai bine ca oricine ceea ce puteati sa asteptati de la aceasta inteligenta atat de deschisa si atat de vie". in opinia lui, aceasta moarte facea parte din "durerile care nu vor sa fie consolate". in final, ii asigura pe nefericitii parinti ca amintirea Iuliei "va ramane aici, fidel pastrata, in sufletul celui care i-a fost maestru". La 13 ianuarie 1890, Emile Picot semna o scrisoare de multumire catre B.P. Hasdeu in care afirma ca atat el cat si sotia au fost emotionati la primirea celor trei volume ale Iuliei. Au citit, scria el, "cu un dureros interes versurile sale atat de delicate si atat de armonioase", cartile fiind "o veritabila revelatie". De la Oxford, multumea si Max Müller la 2 decembrie 1889, pentru primirea celor doua volume. Deoarece a pierdut doi copii, scria el, nu putea vorbi despre aceasta experienta. in ceea ce privea opera poetei de origine romana, minunata era "expresia pe care Iulia a stiut sa o dea viselor copilariei, forma perfecta a aspiratiilor sale". Gaston Paris expedia la 7 noiembrie 1888, o scrisoare catre B.P. Hasdeu in care declara "cat sunt de miscati de a vedea ca ea a facut limbii noastre (franceza - n.n. J.T.) onoarea de a o alege pentru a exprima cele mai inalte ganduri ale sale si sentimentele sale cele mai intime". Louis Leger isi exprima si el admiratia pentru poeta: "Franta era pentru Iulia insasi patria inteligentei. Sa pastram cu piosenie amintirea acestei tinere straine, care visa la un loc printre maestrii nostri, si al carei nume merita sa fie inscris alaturi de al lor". Lazar Saineanu, intr-un periplu prin Paris, dupa terminarea studiilor, in primavara anului 1889, facand o vizita lui Louis Leger, a putut vedea primul volum, Bourgeons d'Avril, despre ale carui pagini scria ca "respira toata originalitatea unui talent matur". Frecventand cu regularitate pe cele doua Iulii, la Paris, tanarul o cunoscuse bine pe Lilica (numele de alint al poetei). "Eu, care am avut trista fericire a putea observa mai de-aproape acest spirit extraordinar", scria lui B.P. Hasdeu, la 3 mai 1889, "nu voi putea uita niciodata farmecul irezistibil al conversatiunii sale; limba franceza parea a fi capatat o noua gratie in expresiunea-i plina de suavitate". Publicarea operelor Iuliei aducea tatalui consolarea necesara precum aerul pentru a-si putea continua existenta, consolare cu atat mai mare cu cat savantul era convins de importanta tezaurului literar lasat de fiica. "Aveti dreptate a gasi mangaiere in culegerea acestor flori gingase, carora pietatea parinteasca si valoarea intrinseca le asigura un loc meritat in literatura poetica", ii scria Lazar saineanu. "E intr-adevar surprinzator a vedea disproportia enorma intre varsta copilei si calitatea pentru a nu mai vorbi de cantitatea productiunilor sale poetice". |
|
